Cuceritorul ep 73 online dating ældre dating Glostrup

Au încetat brusc şi la fel de ciudat cum apăruseră Singura explicaţie găsită de specialişti constă în existenţa galeriilor subterane, acolo unde civilizaţiile extrapământene care le-au creat încă fac experienţe, fapt ce explică zgomotele asurzitoare ce însoţesc cutremurele sau receptarea undelor radio emise din aceste coridoare, nu din eter, ori amplificările stranii ale comunicărilor audio.

Lumea din subteran nu doreşte, însă, pentru moment, să ia legătura cu noi şi să ne iniţieze în tainele ei.

– începeau cu un vuiet înspăimântător, ca şi cum tavanul unei grote adânci s-ar fi prăbuşit deasupra capului nostru.

De exemplu, vizionara Valentina cea oarbă din Iaşi, aceea care după cum s-a văzut la TV, pune diagnostice prin telefon doar la auzul vocii, afirmă că un imens şuvoi de energie emanat de Sfinxul din Bucegi are aceleaşi calităţi precum cel din complexul de la Gizeh, având în acelaşi timp galerii subterane comune ce comunică cu piramidele din Egipt.

Clarvăzătoarea nu a fost niciodată în Bucegi şi nici în Egipt, însă afirmă că acolo este trecutul omenirii şi că în coridoarele de sub Munţii Bucegi se află înscrisuri şi documente relevând Taina Vieţii şi a Eternităţii.

Cutremurul din Bucegi În timpul anului 1993, mai exact în perioada 4 mai-10 iunie, o serie de cutremure violente au răscolit Bucegii, aducând în sufletele oamenilor nu doar teama, dar şi multe întrebări, datorită fenomenelor pline de mister care le însoţeau…

În număr foarte mare şi zilnice, aceste cutremure erau precedate de zgomote ce veneau din tunelurile subpământene ce străbat munţii în mii de kilometri, tuneluri săpate de civilizaţii extraterestre, şi asociate cu câmpuri energetice cu mare impact asupra sănătăţii şi vieţii celor ce străbat coamele muntoase.

Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi!

Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică „Axente Sever”, și care acum vine pe propriile picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miraculoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil.

Desigur, unele guri şoptesc prin văi că doamna ar mai avea şi un alt motiv, în faptul că doar aici şi în această blândă lumină piramidală, pălăria ei trimite raze violete spre toate piscurile înconjurătoare, ca un tainic mesaj adresat pădurilor de brad şi animalelor ce le populează.

Însă acest mesaj nu a putut fi descifrat de nimeni, niciodată.

– mii de oameni intervievaţi au mărturisit că aceste cutremure erau precedate de perioade de insomnii inexplicabile, somnul din aceste nopţi fiind înlocuit de stări de euforie nejustificată.

– în ciuda lipsei de somn şi odihnă, oamenii se simţeau mai odihniţi ca oricând, cu putere de muncă sporită.

Au început deja să se recunoască de departe, urcând pe coama muntelui, din toate direcţiile.

Tags: , ,